De la începuturi, omenirea a încercat din răsputeri să lase urme ale trecerii sale prin această lume. "Dobândind" vremelnicia prin păcatul originar, am făcut tot ce ne-a stat în putință ca să devenim nemuritori prin muncă, prin creație. Când părăsim această lume, chiar dacă nu mai suntem prezenți fizic, continuăm să trăim în memoria posterității prin ceea lăsăm în urma noastră. Descartes spunea "cuget, deci exist". Pentru a exista în eternitate, umanitatea transpune această frază în "creez, deci exist“.
Pământul, însă, și-a concentrat parcă toate energiile spre a șterge sistematic aceste urme ale existenței umane. "Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce" (Geneza 3:19) reflectă tulburătorul destin al omului, care este, de altfel, și destinul creației sale. Omul și creația sa sunt atinși de umbra efemerului și devin, deopotrivă, perisabili.
Asistăm, deci, realmente, la o confruntare între două forțe care se opun: una concentrată pe agregarea unei creații-testament, cealaltă tinzând să dezintegreze orice formă de modelare a materiei.
Pentru a experimenta acestă stare de fapt, este suficient să încerci să construiești un castel de nisip pe malul mării și să urmărești cum valurile, unul câte unul, atenuează încet-încet forma creată, restabilind, până la urmă, omogenitatea amorfă de la început.
Și chiar dacă vezi și înțelegi acest proces, parcă nu te lasă inima să-ți lași creația absorbită de neant și faci eforturi susținute pentru a o menține nealterată. Deplângându-l pe Sisif pentru cazna sa, noi, la rândul nostru, suntem zi de zi sisifi care se luptă cu natura, încercând să facem ceva durabil, ceva care să dăinuie mai mult decât o putem noi face. Dar nu vedeți că noi construim în nisip, iar valurile vieții îl aruncă de colo-colo fără ca acesta să poată opune rezistență?
Și totuși nu renunțăm. Generații la rând facem același lucru: creăm pentru a dăinui. Și dacă ceea ce am creat nu dăinuie, oare energia investită în creație se pierde și ea?
Cine știe? Poate e și aceasta o formă a trudei umane acceptate de divinitate, în urma căderii adamice, ca soluție pentru redobândirea, în cele din urmă, a nemuririi mult visate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu