joi, 29 noiembrie 2018

Crucea Sfântului Apostol Andrei










      Nu întâmplător Sfântul Apostol Andrei a primit titulatura de "Apostolul lupilor". Este foarte probabil ca Apostolul să fi petrecut aproape 20 de ani în compania "lupilor", fapt ce sugerează stabilirea unei relații strânse între el și aceștia. Prezența sa în  spațiul carpato-danubiano-pontic, dominat de simbolistica lupului, a reprezentat un miraculos punct de cotitură atât pentru spiritualitatea populației autohtone, cât și pentru activitatea misionară a Apostolului. Din tradiția populară reiese că sosirea Sfântului Apostol Andrei fusese dinainte prevestită, iar trecerea de la vechea credință, la cea nouă s-a realizat, conform opiniei lui Mircea Eliade, în modul cel mai firesc, explicația fiind elementele comune prezente în cele două credințe. Propovăduirea Sfântului Andrei se pare că a beneficiat de cea mai mare apreciere pe aceste meleaguri, poporul fiind desebit de receptiv la mesajul transmis de el. Analiza Peșterii Sfântului Andrei din Dobrogea, unde Apostolul și-a desfășurat parțial activitatea misionară de pe teritoriul țării noastre, și tradiția dobrogeană susțin, spre exemplu, că aceasta a fost inițial un sit monastic precreștin, ai cărui sacerdoți au primit însă cu bucurie noua credință și pe propovăduitorul acesteia. Oamenii de pe aceste meleaguri fuseseră deja sensibilizați în privința venirii Mântuitorului înainte ca Sfântul Andrei să fi poposit aici, unii dintre ei ajungând, conform Bibliei, până în preajma Fiului lui Dumnezeu, pentru a vedea minunea cu ochii lor. 
     Sfântul Andrei ajunge în cele din urmă în Patras unde nu beneficiază de aceeași ospitalitate și este în final răstignit. Simbolistica clasică a crucii Sfântului Andrei (crux decussata) este binecunoscută, dar să fie oare doar atât? Pentru populația nord-dunăreană creștinată de acesta și poate și pentru alte popoare vecine, crucea în X, denumită și Crucea Mare sau Crucea Nordului reprezenta un simbol mistic încă din vechime, ea regăsindu-se inclusiv pe vasele ceramice aparținând culturii Cucuteni, create cu câteva mii de ani mai devreme, dar având în același timp și o reprezentare astrală. Ținând cont de toate aspectele luate în discuție, martiriul Sfântului Apostol Andrei pe crucea în X pare a dobândi o nouă semnificație:  ridicarea unui simbol vechi, dar cu semnificații profund mistice, la rangul de simbol creștin, confirmând astfel cuvintele Mântuitorului: "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc."

miercuri, 31 mai 2017

Minunea supraviețuirii milenare a poporului român


Se spune că minunile se petrec în văzul tuturor. Le vede, însă, cine are ochi să le vadă.
Totuși, dacă le vezi zi de zi, ajungi să le consideri ceva normal, ceva neieșit din comun.

Așa e și cu supraviețuirea neamului nostru. Fie că vorbim despre români, rumâni, valahi, daci, geți sau cum ne-o mai fi numit istoria, numitorul comun al acestor nume este sufletul acestui popor care a traversat veacurile în chip miraculos, în ciuda vicisitudinilor istorice care s-au abătut asupra sa.

Istoria învățată în școală îți lasă impresia că noi, cei de azi, suntem un amalgam între daci și romani, la care s-au adăugat, mai mult sau mai puțin, influențele popoarelor care au trecut ulterior prin țara noastră. Și totuși, studiile genetice vin să demonstreze nu numai că suntem foarte asemănători din punct de vedere genetic cu daco-geții, dar și cu populația care a dat naștere frumoasei culturi Cucuteni, cu câteva milenii în urmă. Nu pot fi negate influențele altor popoare, dar acestea nu sunt atât de semnificative încât să modifice esența noastră genetică. Și parcă nici nu ai nevoie de științe exacte pentru a demonstra acest lucru. Dovezile ne înconjoară: avem tradiții din vremuri imemoriale, dar și simboluri identice cu cele întâlnite în culturile străvechi care împodobesc portul popular sau zidurile caselor țărănești. Nu în ultimul rând, avem un suflet în care, dacă privim, regăsim strămoșii noștri. Spiritualitatea românească de azi se oglindește în curățenia sufletească a geților, iar monahismul românesc este o moștenire, ce e drept, îmbunătățită, a pustniciei practicate în munții noștri din timpuri străvechi.

Cu siguranță, nu suntem perfecți, dar avem un atu: încăpățânarea de a supraviețui. Privind țăranul român, înțelegi lupta acestui popor cu timpul,  aspect surprins atât de genial în versurile lui Adrian Păunescu "Urmele mele nu se pot pierde/C-am străbătut veșnicia pe jos" sau în celebrele cuvinte ale lui Lucian Blaga "Veșnicia s-a născut la sat".   Identitatea nu ne-am păstrat-o numai prin războaie, ci și prin credință și tenacitatea de a rezista. Iar rezistența nu a fost una declarativă, decât pe alocuri. Acest popor a rezistat prin tăcere și suferință. "Capul plecat sabia nu-l taie" spune un vechi proverb românesc și parcă ai senzația că aduce a lașitate, dar fără cap ce poți să mai faci? Am plecat capul la fel cum firul subțire de iarbă se pleacă sub greutatea coasei, fără a fi însă tăiat, pentru ca ulterior să se ridice la loc. 

Moștenim ca popor o încrâncenare pentru supraviețuire plătită cu sânge, lacrimi și sudoare, astfel încât avem responsabilitatea de a înmulți acest talant. Trecutul este CV-ul neamului nostru. Valoarea sa constă în oportunitățile pe care le poate deschide în viitor.

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Taine din Colindele Românești

An de an am sărbătorit Nașterea Mântuitorului, cântând colindele românești, dragi nouă tuturor, dar pentru prima dată, în acest an, am ascultat cu atenție versurile acestora și mi-am adus aminte de acea vorbă din bătrâni care spunea că adevărurile stau cel mai bine ascunse sub ochii noștri. 
"Iisus s-a născut în sara de Crăciun" este unul din versurile unui colind pe care îl aud din copilărie, dar pe care abia acum l-am ascultat, abia acum l-am înțeles. Întotdeauna am pus semnul egal între Crăciun și Nașterea Mântuitorului, dar se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Unii chiar încearcă să disocieze cei doi termeni, considerând că asocierea Crăciunului cu Nașterea Mântuitorului ar desacraliza al doilea eveniment, dar nici acest lucru nu cred că e tocmai adecvat. Sensul versului de mai sus este că Iisus s-a născut tocmai în seara de Crăciun, Crăciunul fiind o sărbătoare mai veche decât Nașterea Mântuitorului. Dacă pui semnul egal între Crăciun și Nașterea Mântuitorului construcția versului pare lipsită de sens. Și totuși, bunul simț popular, creator al unor astfel de capodopere, a avut întotdeauna o latură extrem de pragmatică, motiv pentru care mi-e greu să cred că ar fi putut să lase în colind un vers fără mesaj, fără sens. Am sărbătorit Nașterea Mântuitorului ani de-a rândul fără să mă întreb ce legătură are aceasta cu Moș Crăciun și bradul împodobit. La o primă vedere, niciuna. Tocmai de aceea sunt voci care spun că Moș Crăciun ar trebui dat la o parte. Din studiul izvoarelor istorice reiese, însă, că Moș Crăciun nu e tocmai un personaj laic, un uzurpator al Nașterii Mântuitorului, ci ar putea fi chiar Noe, protopărintele neamului omenesc postdiluvian, sugestiv in acest sens fiind și numele de Papa Noel dat de francezi aceluiași Moș Crăciun. Și parcă nici nu ai nevoie de dovezi istorice pentru a simți acea vibrație ancestrală lăuntrică pe care ți-o dau Moș Crăciun și bradul său împodobit. Cred că Moșul ar trebui privit ca un antemergător al lui Iisus, iar Crăciunul ca un preambul al Nașterii Mântuitorului. La fel cum Mântuitorul spune că a venit nu să strice, ci să împlinească legea, la fel cred că Nașterea Sa vine să împlinească Crăciunul, nu să îl desființeze.
  ***
Am crescut cu colindul "Deschide ușa, creștine", l-am cântat de nenumărate ori și, totuși, abia în acest an m-am oprit asupra versurilor "Noi la Viflaim am fost, unde s-a născut Hristos" întrebându-mă ce vor să transmită ele, de fapt. Până de curând, consideram acest colind ca pe o metaforă, dar, revenind la pragmatismul popular, îmi dau seama că sunt mari șanse să mă fi înșelat. Imaginea unui țăran român autentic spunând "Noi la Viflaim am fost" nu lasă parcă loc de îndoială că el, prin neamul său, prin înaintașii săi, chiar a fost la Viflaim, părtaș la Nașterea Mântuitorului. Acest "am fost" pare, pe de altă parte, un verb static, mai repede decât unul de mișcare, semnificând "acolo eram când s-a născut Hristos". Chiar dacă sună incredibil, există surse istorice care par a confirma această ipoteză. Spre exemplu, este documentat faptul că tracii, poporul din care provenim și noi, au migrat până în zona Israelului de astăzi, tribul trac al filistinilor dând, de altfel, și numele de Palestina. Și dacă e adevărat că înaintașii noștri erau în Israel la acea vreme, își găsesc ei vreun loc în povestea Nașterii? E greu de confirmat, dar, totuși, rămâne un mister în privința originii păstorilor, primii martori ai Nașterii Mântuitorului...

vineri, 16 septembrie 2016

Sfinxul Bănățean de la Topleț

Despre Sfinxul Bănățean nu prea se vorbește. Nimeni nu e intrigat de prezența sa și, evident, nu este introdus în circuitul turistic. Oricum calea de acces e într-o stare deplorabilă, iar localnicii spun că e riscant să te apropii de el datorită viperelor. Bine totuși că s-a găsit un gospodar care să îl "ia" în ograda sa...


Întâmplător, pe la începutul anului, am dat peste un articol din presă care descria Sfinxul Bănățean de la Topleț. Cu toate că locuiesc în Banat, nu mai auzisem până atunci de el. Oricum, sunt puțini cei care cunosc acest sfinx. 

Ulterior, plecând într-o excursie la Băile Herculane, am decis să vizitez și Sfinxul Bănățean, el fiind situat în proximitatea stațiunii, la o distanță de vreo 2 km, în aval, pe valea Cernei. Informațiile legate de calea de acces au fost dificil de găsit, dar, în final, am reușit să le obțin.

Și iată că am pornit în căutarea sfinxului. Știam că drumul este destul de prost, dar am pornit, totuși, cu mașina. Părăsind DN6, am intrat pe DN67C și, imediat după podul peste Cerna, am virat la dreapta. În același timp am virat către o altă lume, mai puțin plăcută decât cea pe care o părăsisem. Am traversat zona fostei gropi de gunoi a orașului Băile Herculane, care, în prezent, este în curs de ecologizare și am ajuns pe raza unei ferme. Drumul devenea din ce în ce mai impracticabil, iar la un moment dat mașina s-a împotmolit. Fără vreo șansă de a o scoate din noroi, am cerut ajutorul unui bătrân care avea un cal și care apăruse parcă din altă dimensiune. Calul și-a făcut datoria, iar eu am făcut cale întoarsă. Am revenit ulterior împreună cu un taximetrist care avea o mașină cu garda la sol mai înaltă, și,în cele din urmă, am reușit să ajung la sfinx. Nu mare mi-a fost mirarea când am constatat că nu pot să mă apropii prea mult de el pentru că zona în care el se afla era îngrădită, fiind de fapt ograda cuiva.






În zonă se vorbește de faptul că Sfinxul ar fi un loc preferat de vipere și, ca atare, am considerat că e mai bine să nu le deranjez. E interesant faptul că și alte monumente de același gen sunt "păzite" de vipere. Să fie doar o întâmplare? E greu de spus. 

Analizând misteriosul sfinx, pot spune că este cu siguranță o creație a omului și nu un rezultat al intemperiilor. Girează pentru această ipoteză atât precizia formelor cât și aspectul pietrei sculptate, care este net diferit de cel al pietrelor din jur (e posibil ca a acest monument să fi fost "implantat" pe soclul natural de piatră existent în zonă).

Ce reprezintă acest sfinx, cine l-a creat sau ce vârstă are sunt întrebări care nu au, momentan, răspuns.
Unii spun că ar fi chipul lui Hercule, personaj foarte prezent în folclorul din zonă, alții îi dau o însemnătate diferită.

În asentiment cu starea stațiunii Băile Herculane, Sfinxul Bănățean își petrece singurătatea departe de ochii turiștilor. Nimeni nu vorbește despre el, nimeni nu e intrigat de prezența sa. Dacă chiar te ambiționezi să îl vizitezi riști să îți lași mașina acolo. E adevărat că poți merge și pe jos, dar zona este destul de pustie și de neprietenoasă, așa că nu e o idee prea bună.

Ce s-ar putea face? 

În primul rând, ar fi nevoie de o analiză arheologică a arealului. Cine știe, poate ies la iveală informații istorice prețioase, mai ales că în zonă se pare că ar fi existat legendarul oraș Tartessos, renumit pentru exploatarea minereului în toată lumea veche.

Având în vedere legenda lui Hercule, a cărei acțiune se petrece pe valea Cernei și care include și Sfinxul Bănățean, autoritățile ar putea pune la punct un circuit turistic cu un nume sugestiv "Pe urmele lui Hercule", care, cu siguranță ar participa la revigorarea turistică a zonei. Vizitând țări vecine precum Turcia sau Grecia am înțeles ce mult contează promovarea atracțiilor turistice. 

În urma excursiei pe Valea Cernei am constatat că zona este extrem de bogată în istorie, începând din timpuri străvechi și până în prezent. Printr-o abordare coerentă, Zona Băilor Herculane ar putea intra fără dificultăți în circuitul turistic internațional. Este însă nevoie de conștientizare și de voință.


duminică, 4 septembrie 2016

Sfinxul din Bucegi, 3 chipuri

Sfinxul sau sfincșii? 

Cu toate că ipoteza existenței mai multor elemente distincte în cadrul megalitului care include celebrul Sfinx din Bucegi a mai fost vehiculată, nu am găsit nicio informație legată de posibilitatea ca, de fapt, acest megalit să includă 3 chipuri. 

Chiar dacă o astfel de teorie pare ciudată la prima vedere, iată cîteva imagini în care se poate observa că megalitul din care face parte Sfinxul pare a fi format din 3 elemente. Să fie doar o părere?











Este evident că timpul și-a pus amprenta asupra acestui monument megalitic, detaliile fiind semnificativ atenuate. Totuși, este cert că ceea ce vedem nu este o "minune" a naturii, ci o creație umană "retușată" în timp de către natură, existența celor 3 chipuri fiind dificil de demonstrat în prezent.
Ce semnificație ar putea avea aceste 3 chipuri? Ar putea fi o "triadă divină", termen frecvent întâlnit în religiile vechi, inclusiv în religia dacilor.  
Care este numele celor 3 entități ale căror chipuri ar putea fi  întipărite pe "piatra Sfinxului"? E greu de spus.
O analiză mai minuțioasă a megalitului, dublată de studiul religiei strămoșilor noștri, va oferi, probabil, un răspuns.